- Cine poate cere finanţare
Fermieri sau membrii unei gospodării agricole care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități neagricole pentru prima dată în spațiu rural (autorizați cu statut minim de PFA), micro-întreprinderi și întreprinderi mici existente din spațiu rural (atât sediul social, cât și punctul/punctele de lucru; doar punctele de lucru aferente activităților agricole pot fi amplasate în mediul urban) care își propun activități neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin, micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii aplicației de finanțare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfășurat activități până în momentul aplicării pentru sprijin. (P.F.A., Î.I., Î.F., S.N.C., S.C.S., S.A., S.C.A., S.R.L., societate comercială cu capital privat, societate agricolă, societate cooperativă de gradul 1, cooperativă agricolă de grad 1).
Solicitantul este eligibil doar dacă nu a desfășurat activitatea aferentă codului CAEN (sau administratorul/asociații nu căror deţin părţi sociale în cadrul altor întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în baza aceluiaşi/acelorasi cod/coduri CAEN autorizat/autorizate la ONRC, ca cel/cele propus/propuse proiect sau a unor coduri CAEN complementare acestuia/acestora, autorizate) propus prin proiect și aceasta nu este complementară activităților desfășurate (codului/codurilor CAEN autorizate anterior și în baza cărora s-au obținut venituri).
- Pentru ce se poate cere finanţare
2.1. Activități (coduri CAEN)
Conform Anexa 7 la Ghidul Solicitantului și Anexa 8 la Ghidul Solicitantului (care cuprinde Lista codurilor CAEN aferente activităților pentru care sunt permise doar cheltuieli de dotare).
Se finanțează activități aferente unui cod CAEN până la maximum 5 coduri CAEN înregistrate la Registrul Comertului, autorizate/ neautorizate, care trebuie să se completeze, dezvolte sau să se optimizeaze reciproc.
2.2. Tipuri de investiţie
Investiții pentru înființarea de activități non-agricole în mediul rural (cu excepția înființării de agropensiuni, pensiuni, hoteluri).
2.3. Cheltuieli finanţate
Toate cheltuielile propuse în Planul de afaceri corespunzătoare codurilor CAEN din cererea de finanțare sunt eligibile, indiferent de natura acestora, cu excepția achiziționării de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri.
Condiții speciale pentru eligibilitatea anumitor tipuri de cheltuieli:
2.3.1. Sunt acceptate pentru finanțare următoarele tipuri de mijloace de transport: ambulanță umană, autospecială pentru salubrizare, mașină specială pentru intervenții, autocisternă pentru produse nealimentare, mașină de măturat carosabilul, autobetonieră, autovidanja, utilaj specializat pentru împrăștiere material antiderapant, mijloc de trasport de agrement. Achiziția de ambarcațiuni este permisă pentru proiecte prin care se finanțează codurile CAEN: 5520, 5530, 7721, 9312, 9329.
- Valori pentru finanţarea nerambursabilă
3.1. Limitele în care trebuie să se încadreze valoarea totală a proiectului
Nu se specifică.
3.2. Procente de finanţare nerambursabilă din total cheltuieli eligibile
100%
3.3. Limite ale valorii finanţării nerambursabile
50.000 euro/proiect, cu excepția activităților de producție pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/proiect.
3.4. Alocarea financiară
3.4.1. Total estimat pentru linia de finanțare: 50.000.000 euro.
3.4.2. Total pentru apelul de proiecte (și estimarea numărului maxim de proiecte ce vor fi finanțate): 833 proiecte la nivel de țară, în condițiile unei valori medii/proiect de 60.000 euro.
- Perioada estimată de depunere a proiectelor: 29 octombrie 2021, ora 09.00 – 31 ianuarie 2022, ora 16.00
Praguri de calitate lunare:
– 40 de puncte: 29.10.2021 – 29.11.2021
– 30 de puncte: 30.11.2021 – 29.12.2021
– 25 de puncte 30.12.2021 – 01.02.2022
- Criterii de selecţie a proiectelor pentru finanţare
Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele care au un punctaj estimat mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar menționat în anunțul licitației depunerii de proiecte.
Grila de punctaj/selecție: conform Anexa 0.
- Alte detalii importante
6.1. Nu sunt eligibili solicitanții în cadrul cărora se regăsesc asociați/acționari – persoane fizice rude de gradul I sau care sunt soț/soție cu asociați/acționari în cadrul altei întreprinderi care solicită în cadrul aceleiași sesiuni sau care au beneficiat de sprijin financiar forfetar prin submăsura 6.2 și prin Măsura 19, submăsura 19.2 pentru aceleași tipuri de activități sau activități complementare.
6.2. În cadrul unei sesiuni anuale un singur membru al unei gospodării agricole poate solicita sprijin pe sM 6.2. Un singur membru al unei gospodării agricole poate beneficia de sprijin nerambursabil forfetar pe sM 6.2 pe întreaga perioadă de programare 2014-2020.
6.3. Perioada de implementare a proiectului este de maximum 33 luni de la încheierea contractului de finanțare, fără a se depăși termenul de 31.12.2025. Perioada de monitorizare a proiectului este de 3 ani de la data efectuării ultimei plăți de către finanțator.
6.4. Depunerea proiectelor se realizează lunar doar pentru proiectele care au un punctaj estimat mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective.
6.5. În perioada monitorizării proiectului beneficiarul trebuie sa respecte și să mențină criteriile de eligibilitate și de selecție în baza cărora a fost selectat, să nu modifice obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, să nu își înstrăineze investiția și să nu înceteze activitatea pentru care a fost finanțat.
6.6. Sprijinul se acordă, sub formă de primă, în două tranșe de plată autorizate de AFIR astfel: prima tranșă 70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de Finanțare, a doua tranșă 30% din cuantumul sprijinului după îndeplinirea tuturor obiectivelor din Planul de afaceri, fără a depăși 5 ani de la încheierea contractului.
6.7. Beneficiarul își va asuma un procent de comercializare a produselor/serviciilor de minimum 30% din valoarea primei tranșe de plată, ca obiectiv obligatoriu de îndeplinit în maxim 33 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
- Sursă oficială
Anexa 0 – Criterii de selectie a proiectelor(Punctaj)
Anexa_7_Lista_codurilor_CAEN_eligibile sM 6 2_tranzitie
Anexa_8_Lista_codurilor_CAEN_eligibile_numai_pentru_dotarea_cladirilor_sM6.2