Înțelegând nevoia de integrare a persoanelor cu dizabilități, întocmai pentru a veni în sprijinul nevoilor lor, trebuie să înțelegem în egală măsură, că ele nu sunt diferite ca structură interioară – psihologică față de populația majoritară. Au aceleași nevoi emoționale, psihologice, relaționale ca orice persoana. Lipsa accesibilizării este o problemă majoră în România care condamnă persoanele cu dizabilități la izolare, descriind un cadru de discriminare permanentă și sistematică a acestora. Acest document oferă detalii cu privire la acest fenomen și solicită implementarea legii în ceea ce privește accesibilizarea și astfel respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități.
Asigurarea unei vieți independente pentru orice persoana cu dizabilități depinde în mod imperativ de eliminarea tuturor obstacolelor în satisfacerea nevoilor legate de sănătate, de educație, de integrarea profesională, de petrecerea timpului liber, de socializare. Așa cum orice persoana are nevoie de un sprijin în propria dezvoltare, accesibilizarea mediului public precum și a mediului de lucru pentru persoanele cu dizabilități reprezintă un mecanism esențial. Prin accesibilitate, Convenția ONU înțelege eliminarea tuturor obstacolelor și a barierelor în calea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile, respectiv asigurarea în condiții de egalitate cu ceilalți a accesului la mediul fizic, la transport, informație si mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii si sisteme informatice și la alte facilitați și servicii furnizate publicului larg.
