Se estimează că programele AFM vor avea anul acesta un buget destinat plăților de aproximativ 2,8 miliarde de lei, aproape dublu față de cei 1,5 miliarde de lei din 2020
Printre altele:
Va fi dezvoltat un program nou pentru „înverzirea” transportului local al elevilor – Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul elevilor – microbuze electric-hibride, electrice, GNC – care va avea un buget de 600 de milioane de lei.
Pentru dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice, sunt prevăzute:
- continuarea programului destinat instalării stațiilor de reîncărcare în municipiile reședință de județ cu un buget de 21 milioane lei pentru aprobarea și încheierea contractelor în urmă evaluării ultimelor 15 dosare de finanțare depuse în cadrul acestui program;
- 500 de milioane de lei pentru un program nou destinat celorlalte categorii de autorități locale (municipii de rang I, orașe, stațiuni turistice etc.);
- 175 de milioane de lei pentru un program nou destinat operatorilor economici care doresc să instaleze stații de reîncărcare pe autostrăzi, drumuri naționale și europene.
Programul privind iluminatul public stradal va continua având asigurate 800 de milioane de lei din care:
- 500 milioane lei pentru lansarea unei noi sesiuni de finanțare în anul 2021,
- 300 milioane lei pentru aprobarea dosarelor de finanțare depuse în sesiunea din anul 2020 și semnarea contractelor aferente.
EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN CASE, ȘCOLI ȘI INSTITUȚII PUBLICE
Două programe ce asigură accesul la sisteme ecologice de încălzire și de izolație sau iluminat ecologic atât pentru persoane fizice, cât și pentru instituții publice, prin care se urmărește eficientizarea energetică a câtor mai multe clădiri din România.
În acest moment, atenția se concentrează pe soluționarea dosarelor deja depuse, pentru a putea semna primele contracte de finanțare. Conform comunicatului oficial, se ia în calcul majorarea procentului de finanțare de care vor beneficia și cei care au depus deja dosarele.
Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri unifamiliale va avea un buget total de 429 de milioane de lei cu care se va putea finanța până la 15.000 de euro / locuință, pentru semnarea contractelor cu beneficiarii casnici care au depus deja dosarele, precum și cu cei care urmează să se înscrie în program.
Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice va avea alocată suma de 1,40 miliarde de lei. Deși, în primă instanță, programul a fost conceput doar pentru școli, se ia în calcul extinderea eligibilității și la UAT și instituții publice, ghidul de finanțare fiind în curs de finalizare la nivelul AFM.
INSTALAȚÎI DE RECICLARE ȘI TRATARE A DEȘEURILOR
Pentru că problema deșeurilor este și va rămâne o temă principală de acțiune, anul acesta, Programul privind gestionarea deșeurilor va avea 1,80 miliarde lei pentru lansarea unor sesiuni de finanțare astfel:
- 50 milioane lei pentru închiderea unor noi depozite de deșeuri municipale neconforme, cuprinse în cauze aflate la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru care România riscă declanșarea unor proceduri de infringement;
- 500 milioane lei pentru proiecte care au că scop creșterea capacităților de reciclare prin realizarea instalațiilor de reciclare/tratare a deșeurilor realizate de operatorii economici; pentru această linie de finanțare, au fost declanșate demersurile pentru aprobarea majorării bugetului la 1 miliard de lei.
- 1,25 miliarde lei pentru dezvoltarea sistemelor de colectare selectivă la nivel local (sisteme automatizate de colectare selectivă supra și subterane, precum și platforme de depozitare temporară a deșeurilor în vederea selectării și sortării pe categorii de deșeuri).
ALTE PROGRAME ce vor primi finanțare
- Programul vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare cu un buget de 500 milioane lei pentru finanțarea sistemelor de alimentare cu apă, a celor pentru colectarea apelor uzate și a stațiilor de tratare/epurare a apei, luând în calcul numărul mare de localități deficitare din acest punct de vedere la nivel național.
- Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin împădurirea terenurilor cu 200 milioane lei credite angajament propuse pentru lansarea unor sesiuni în anul 2021 și pentru semnarea contractelor de finanțare aferente.
- Programul vizând dezvoltarea infrastructurii velo în România cu un buget de 500 de milioane de lei pentru piste de biciclete.