TESTIMONIALE ALE UNOR STUDENȚI CARE AU BENEFICIAR DE PLATFORMA DE PRACTICĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI POCU133459
„Activităţile pe care le-am derulat în timpul stagiului de practică au fost pentru mine o experiență venită la momentul propice, ajutându-mă, în special, să dezvolt și să exersez deprinderi ce se bazează pe cunoștințele acumulate în facultate. În ceea ce privește colaborarea, atât cu supervizorul de practică cât și cu tutorele de practică, aceasta s-a bazat pe o comunicare permanentă.” Denisa Șanta
„Pentru mine acest stagiu de practică a reprezentat mai mult decât o nouă rubrică în CV sau o notă în catalog. Am avut parte de o experiență plăcută, în urma căreia am dobândit cunoștințe noi și am descoperit aptitudini pe care nici nu credeam că le posed, am întâlnit oameni demni de admiraţie, de la care am învățat multe şi care au reușit să-mi arate frumusețea sectorului non-guvernamental. Ca și puncte tari ale stagiului de practică pot să menționez mediul deschis și prietenos al organizaţiei, flexibilitatea şi experiența vastă a echipei ALV, fapt ce a sporit șansele mele de a dobândi cunoștințe și aptitudini noi. Singurul punct slab al stagiului de practică este durata scurtă a acestuia, aş fi preferat ca practica să dureze mai mult, în acest fel aş fi putut să îmi valorific la maximum potențialul.” Ungur Dora
„Aceasta exerienţă a fost una însemnată pentru mine, deoarece am avut multe de învăţat de la oamenii din jurul meu. Am rămas cu o impresie bună şi mi-au plăcut activitaţile pe care le-am desfăşurat în perioada de practică. Sper ca şi stagiile următoare să fie la fel de antrenante ca acest stagiu.” Gherman Andreea
„În ceea ce mă privește, am rămas cu o atitudine pozitivă și recunoscătoare în urma efectuării stagiului de practică. Aflându-mă la nivel masterat, m-a bucurat faptul că am realizat lucruri practice, am intrat în contact cu tot ce înseamnă activitate la nivel de departament. Spre deosebire de alte stagii de practică, acesta chiar a contribuit la dezvoltarea mea profesională, iar pentru aceasta nu pot să am decât cuvinte de laudă la adresa tutorelui de practică, persoana care a făcut aceste lucruri posibile.” Ardelean Dănuț
„Mă declar mulțumită de „locul” în care am realizat practica. Am învățat lucruri noi, am relaționat cu oameni experimentați, care mi-au oferit informații utile. Activitățile pe care le-am desfășurat m-au determinat să mă gândesc serios la în internship într-o astfel de organizaţie, pentru a învăța cât mai multe lucruri noi. În timpul stagiului am obținut informații care m-au ajutat în dezvoltarea de abilități și competențe pe care nu aș fi reușit să le dezvolt numai din teorie. Am reușit să obțin o mulțime de informații de la oameni capabili să mi le ofere și șă mă învețe să fac corect anumite lucruri, aspecte pe care nu am reușit să le observ sau să le învăț în facultate sau în cadrul activităţilor de voluntariat.” Kosa Laura
„În opinia mea, experienţa din cadrul stagiului de practică pe care l-am desfăşurat a fost una pozitivă, deoarece atmosfera a fost una prielnică şi adecvată, iar angajaţii şi coordonatorii organizaţiei au fost dornici să ne îndrume şi să ne explice modul de funcţionare a institutului. Pot spune că colaborarea cu tutorele de practică a fost una foarte bună, deoarece acesta a fost deschis la propunerile şi ideile noastre, ne-a ascultat cu atenţie şi ne-a dat sfaturi în ceea ce priveşte munca într-un colectiv.” Markocsan Gabriela
„Am avut, într-adevăr, un stagiu prolific, în care am avut multe activități de dus la bun sfârșit și toate au fost extrem de variate. Un plus a fost faptul că în ceea ce privește ideile propuse, conducerea a fost foarte deschisă și a ținut cont de sugestiile oferite. Chiar și la ședința cu tutorele și supervizorul, inițiativele noastre au fost lăudate și am reușit să-i ajutăm cu un conținut important de informații. Bunăvoința tutorelui a fost de o importanță critică în desfășurarea tuturor activităților și faptul că am fost nevoiți să ne adaptăm foarte repede unui mediu de lucru activ, ne-a crescut foarte mult gradul de flexibilitate.” Bagi Carina