Comunicat de presă
Demarare implementare proiect „IMPROVE”
SOV CONSULTING SRL, în parteneriat cu Institutul pentru Acțiune Civică și Organizarea Societății – ACTA, anunță demararea implementării proiectului „IMPROVE” (cod SMIS proiect: 332385), cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO), Prioritatea P9 – Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții, Obiectiv specific ESO4.7, Apel de proiecte
Scopul proiectului: Proiectul își propune dezvoltarea competențelor digitale pentru 602 angajați din întreprinderi private din Regiunea Nord‑Vest (județele Bihor, Bistrița‑Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare), prin activități de informare, evaluare inițială și formare profesională aliniate cadrului DigComp. La final, 548 de participanți vor finaliza formarea cu certificat, dintre care 98 vor obține certificat de calificare/specializare cu recunoaștere națională.
Perioada de implementare: 01.09.2025 – 31.08.2027 (24 luni).
Valoarea proiectului și finanțarea: Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.967.396,12 lei, din care 4.784.218,20 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar 183.177,92 lei reprezintă contribuția proprie a beneficiarului.
Activități cheie
- Informare și conștientizare pentru angajatori și angajați din Regiunea Nord‑Vest.
- Evaluare inițială a competențelor digitale și plan personalizat de formare pentru fiecare participant, aliniate cadrului DigComp.
- Cursuri de formare în competențe digitale, cu certificare cu recunoaștere națională (curs de calificare – Operator introducere, validare şi prelucrare date, respectiv curs de specializare – Programator ajutor) sau la nivelul operatorului economic (competențe digitale de bază, avansate, specialist social-media marketing, introducere în inteligența artificială).
Rezultate așteptate
- 602 persoane participante (indicator EECO01).
- 548 persoane care finalizează formarea cu certificat (indicator 5SR01), din care 98 calificare/ specializare.
Date de identificare și contact
Manager proiect: Pop Bianca Nicoleta
SOV CONSULTING SRL, str. Victoriei nr. 152D/2, Baia Mare, Jud. Maramureș
Tel.: 0371.072.550
E-mail: contact@sovconsulting.ro









