Investiții în sectorul legume și/sau cartofi DR 16 (conform ghidului final din 21.07.2025)
1. Cine poate cere finanţare (ajutor financiar public nerambursabil / AFN)
Fermierii (P.F.A., I.I., I.F., S.R.L., S.A., S.N.C., S.C.S., S.C.A., societatea comercială cu capital privat, grupuri și organizații de producători, cooperative agricole, societăți agricole, societăți cooperative agricole), Institute de cercetare – dezvoltare, precum și centre, staţiuni şi unități de cercetare-dezvoltare și didactice, inclusiv universităţi din domeniul agricol cu personalitate juridică, de drept public sau privat, composesoratele, obștile și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor în calitate de fermieri; dimensiunea economică a fermei (existentă sau viitoare) trebuie să fie de minim 12.000 SO (valoarea producției standard).
2. Pentru ce se poate cere AFN
2.1. Activități (coduri CAEN)
Corespunzătoare producției de legume și/sau cartofi.
2.2. Tipuri de investiţie
Înființarea, extinderea și/sau modernizarea exploatațiilor de legume/cartofi, inclusiv prin investiții în spații protejate și dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă) specifice legumiculturii și cartofilor; înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare și/sau depozitare; înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de procesare de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente, doar ca o componentă secundară a proiectului (din punct de vedere financiar).
2.3. Cheltuieli finanţate
Echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile precum și alte echipamente de diminuare a efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile; echipamente pentru irigații în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei, doar ca o componentă secundară; magazine la poarta fermei sau rulotele alimentare prin care vor fi comercializate exclusiv propriile produse agricole, doar ca o componentă secundară; producerea şi utilizarea energiei (electrice și/sau termice) din surse regenerabile (solară, eoliană geotermală, aerotermală, hidrotermală etc.), învestiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES (componentă secundară a proiectului); achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini/utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului (de exemplu: tractoare, remorci agricole/tehnologice, inclusiv remorcile speciale pentru transport, combine speciale pentru recoltat, utilaje agricole pentru efectuarea lucrărilor solului, înființarea și întreținerea culturilor, instalații de evacuare și gestionare a apelor/soluțiilor nutritive, echipamente aferente, etc); investiții legate de utilizarea soluțiilor digitale la nivel de fermă; înființarea și/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv utilități și racordări, ca o componentă secundară a proiectului; cheltuielile cu spațiile destinate personalului de producție: laboratoare, vestiare tip filtru pentru muncitori, biroul maiștrilor, a șefului de fermă, spațiu pentru pregătirea și servirea mesei etc.; organizarea și implementarea sistemelor de management a calității și de siguranță alimentară, dacă sunt în legătură cu investițiile corporale ale proiectului; achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului; achiziționarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului; marketingul produselor obținute; achiziționarea de sisteme audio/video de supraveghere, monitorizare și control a culturilor, a spațiilor şi a fluxurilor tehnologice din exploataţie; sisteme de iluminat perimetral şi/sau al zonelor unde se desfășoară procesele tehnologice ale exploataţiei, stație meteo, cabină pază; cheltuieli cu achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci, etc..
3. Valori ale proiectului
3.1. Limite ale valorii AFN
Maximum 2.000.000 euro/proiect cu excepția acelor proiecte care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro/proiect pentru alte culturi decât cea a cartofului, respectiv de maximum 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor pentru cartofi achiziționate de către fermele individuale și 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor agricole achizitionate de către formele asociative, indiferent de cultură.
3.2. Procente de AFN din total cheltuieli eligibile
65% din costurile eligibile.
3.3. Limitele în care trebuie să se încadreze valoarea totală a proiectului
Nu este cazul.
3.4. Alocarea financiară
3.4.1. Total pentru linia de finanțare
151.383.529 euro
3.4.2. Total pentru apelul de proiecte și pe regiuni, după caz (și estimarea numărului maxim de proiecte ce vor fi finanțate):
Componenta legume: va fi precizată în anunțul de lansare a apelului de proiecte.
Componeneta cartofi: va fi precizată în anunțul de lansare a apelului de proiecte.
4. Perioada de depunere a proiectelor estimată:
Noiembrie – Decembrie 2025.
5. Punctaj/criterii de selecţie a proiectelor pentru finanţare
Grila de punctaj/selecție: conform Anexa 0.
6. Alte detalii importante
6.1. Locul depunerii
6.2. Locuri de implementare
Rural/urban
6.3. Perioadă de implementare
2 ani pentru proiectele de investiții care prevăd doar achiziții simple și 3 ani pentru proiectele care prevăd investiții cu construcții montaj.
6.4. Perioadă de durabilitate/monitorizare
5 ani de la data ultimei plăți efectuată de Autoritatea Contractantă.
6.5. În cazul proiectelor care propun procesare/depozitare/condiționare minimum 50% din produsele agricole care sunt supuse procesării/depozitării/condiționării trebuie să provină din exploatația proprie și/sau din exploatațiile membrilor (în cazul formelor asociative).
6.6. Investițiile în producerea şi utilizarea energiei (electrice și/sau termice) din surse regenerabile (solară, eoliană geotermală, aerotermală, hidrotermală etc.), ca o componentă secundară a unui proiect de investiții, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu fără ca solicitantul să fie prosumator, cheltuieli generate de producerea, utilizarea și stocarea energiei din sursele regenerabile menționate sunt eligibile în condițiile în care energia produsă nu va fi introdusă în Sistemul Energetic Național (SEN).
6.7. În cazul proiectelor care vizează modernizarea exploatațiilor agricole, la momentul depunerii Cererii de Finanțare se depun documentele doveditoare funcționării conform legislației nationale: DSP, DSVSA, ANZ, Autorității competente de mediu (autorizațiile de funcționare), iar la prima tranșă de plată vor fi prezentate Avizelor necesare implementării proiectului, emise de către instituțiile anterior menționate.
6.8. Pentru toate investițiile (noi și modernizare) se vor prezenta la prima cerere de plată următoarele documente:
- Document emis de DSP județeană.
- Document emis de DSVSA.
- Documente emis de Autoritatea Competenta de Mediu.
6.9. Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA/ANZ (după caz), anterior depunerii Cererii de Finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție.
6.10. Proiectul tehnic (dacă este cazul) se va depune spre avizare la AFIR la momentul contractării.
6.11. Solicitanții trebuie să dețină semnătură electronică calificată care în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014 se bazează pe un certificat calificat emis de un furnizor de servicii care se află în lista oficială a Uniunii Europene.
7. Sursă oficială
8. Procente și/sau valori maxime eligibile pentru cheltuieli de consultanță și proiectare (eventual pe etape).
Costurile generale ale proiectului trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcții – montaj, dar nu mai mult de 200.000 euro și în limita a 3% pentru proiectele care prevăd investiții în achiziții simple.